Sunteți aici

Skanska în România

Sunteți aici. Skanska în România. Aici veți găsi informații despre Skanska România, precum serviciile oferite, oportunități de carieră, date de contact și altele.

Acest site este disponibil în

Închideți

comunicate de presa
26.07.2017 12:00 CET

Globalworth devine unicul proprietar al campusului de birouri Green Court Bucharest

Globalworth Real Estate Investments Ltd., liderul segmentului de cladiri de birouri din România, anunță achiziția clădirii “C” a campusului de birouri Green Court Bucharest, dezvoltat de Skanska, unul dintre cele mai mari grupuri de constructii si dezvoltare de proiecte imobiliare din lume, de origine suedeza. Valoarea brută a tranzacției este estimată la 38 de milioane de euro, iar încheierea achiziției este prevăzută pentru al treilea trimestru din 2017.

Green Court Bucharest, C

Localizat în nordul Bucureștiului, în zona Barbu Văcărescu – Floreasca, campusul Green Court Bucharest este primul proiect realizat de Skanska în România. Campusul cuprinde trei clădiri de birouri clasa “A”, cu o suprafață închiriabilă totală de 54.300 mp. Globalworth deține deja clădirile “A” și “B” ale complexului, ca urmare a achizițiilor efectuate în iunie, respectiv decembrie 2015. Clădirea “C” are o suprafață de 16.300 mp și a primit certificatul LEED Gold pentru eficiență energetică. În prezent, aici își desfășoară activitatea companii precum General Motors, Orange, Capgemini, ABB, Legand sau Merck.

Suntem încântați să anunțăm achiziția clădirii “C”, parte din complexul premiat Green Court Bucharest. Aceasta marchează a treia tranzacție dintre Globalworth si dezvoltatorul suedez Skanska, în urma căreia Globalworth devine unicul proprietar al complexului Green Court Bucharest. Alături de celelalte proprietăți pe care le deținem în această zonă, campusul Green Court Bucharest contribuie la întărirea poziției noastre în partea de nord a Central Business District (CBD), cel mai extins și căutat hub de birouri din București. Această tranzacție reprezintă o etapă foarte importantă pentru îndeplinirea obiectivelor noastre strategice și pentru consolidarea portofoliului nostru prin clădiri moderne, de înaltă calitate și eficiente din punct de vedere energetic”, declară Dimitris Raptis, Deputy Chief Executive Officer și Chief Investment Officer.

Proiectul Green Court Bucharest a fost dezvoltat utilizând tehnologii ecologice și soluții sustenabile, pentru a minimiza amprenta acestuia asupra mediului şi a reduce semnificativ costurile de operare. Tehnologii moderne, precum fațada eficientă energetic care reduce transferul termic solar, sisteme de iluminat eficiente din punct de vedere energetic dotate cu senzori de mișcare și intensitate, ofera un mediu de lucru confortabil. De asemenea, proprietatea include stații de alimentare pentru mașinile electrice, zone de parcare pentru biciclete si facilităti pentru biciclisti, o curte interioară cu spații verzi și conexiune Wi-Fi gratuită și un Hub IT în recepția clădirii “C”, disponibile nu doar pentru angajații companiilor, ci și pentru membrii comunității locale.

“Vânzarea celei de-a treia clădiri din cadrul Green Court Bucharest reprezintă încheierea cu success a primului nostru proiect de dezvoltare de birouri în România. Viziunea noastră pentru acesta a fost să oferim spații de lucru inovatoare, productive, care pun în prim plan oamenii și să aducem totodată o contribuție la nivelul comunității și al zonei in i care este dezvoltat proiectul. Relațiile pe care le-am construit cu partenerii noștri confirmă îndeplinirea acestor obiective. Dorim să mulțumim atât chiriașilor noștri, cât și Globalworth pentru încrederea lor și pentru cooperare”, a declarat Marcin Łapiński, Managing Director Skanska Property Romania & Hungary.